Naționala Moldovei U-16 a obținut o victorie în fața selecționatei similare a Lituaniei, scor 2-0, într-un meci disputat la Centrul de Pregătire al Selecționatelor Naționale din Vadul lui Vodă.
Echipa pregătită de Nicolae Bunea a deblocat tabela în repriza secundă, când Maksym Patron a înscris în minutul 50, iar Mihai Pușcașu a majorat avantajul în minutul 80, stabilind scorul final al partidei.
Partida a fost una disputată, cu dueluri intense la mijlocul terenului, iar arbitrul a acordat mai multe avertismente.
Din tabăra Moldovei, Alexandru Bocancea, Nichita Șîli și Mihai Pușcașu au primit cartonașe galbene, în timp ce de partea Lituaniei a fost avertizat Edvinas Gečevskis.

