Republica Moldova vrea să intre în Uniunea Europeană împreună cu Ucraina, în același val, și este pregătită să adere la Coaliția celor dispuși, care, după cum se știe, e o structură internațională de sprijin militar și garanții de securitate pentru Ucraina.
Cele două poziții au fost asumate public de Președinta Maia Sandu la Kyiv, unde s-a aflat duminică pentru a marca împreună cu Volodymyr Zelenskyy patru decenii de la dezastrul nuclear de la Cernobîl.
Vizita a venit imediat după un moment de impuls diplomatic real: pe 23 aprilie, la summitul informal al liderilor europeni de la Ayia Napa, Cipru,
Președintele Consiliului European António Costa a declarat că „este momentul să privim înainte și să pregătim următorul pas, deschiderea formală a primului cluster pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.”
În aceeași zi, UE a aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce Ungaria și-a ridicat veto-ul.
Maia Sandu a invocat la Kyiv ambele decizii ca dovezi de unitate europeană și a cerut aceeași determinare în dosarul extinderii. După asumarea celor două angajamente la Kyiv, Președinția Republicii Moldova nu a venit, însă, și cu o explicație despre costuri.
Coaliția celor dispuși și articolul 11 din Constituție
La conferința de presă comună cu Zelenskyy, Maia Sandu a declarat:
„Da, suntem pregătiți să aderăm la Coaliția celor dispuși.” Președinta a adăugat că Chișinăul discută cu partea ucraineană formatele posibile de participare. „Am discutat cu echipa ucraineană cum ar putea fi posibil acest lucru, având în vedere neutralitatea noastră. Cu toate acestea, am oferit deja asistență, inclusiv în domeniul deminării,” a spus Maia Sandu.
Coaliția celor dispuși este o asociere a peste 30 de state, preponderent europene, care și-au confirmat rolul în furnizarea de garanții de securitate multistratificate pentru Ucraina. Structura presupune angajamente militare concrete: planificare operațională comună, sprijin pentru forțele armate ucrainene, prezență pe teritoriul ucrainean în eventualitatea unui acord de pace.
Articolul 11 din Constituția Republicii Moldova, însă, este lipsit de ambiguitate:
„(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă. (2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”
Dreptul internațional al neutralității conține trei restricții esențiale privind statele neutre în timp de război între alte state: abținerea de la implicarea cu propriile forțe armate în conflictul altor părți, abținerea de la punerea teritoriului propriu la dispoziția unui beligerant și nediscriminarea niciuneia dintre părți prin furnizarea de arme și bunuri militare.
Participarea la o structură cu componente militare directe, invocând contribuții limitate precum deminarea, presupune o decizie de drept constituțional pe care Maia Sandu nu a abordat-o la Kyiv. Autoritatea abilitată cu gestionarea statutului de neutralitate al țării este șeful statului, iar Președintele țării poate declara mobilizarea parțială sau generală doar cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. O decizie de aderare la o coaliție militară internațională, chiar și cu contribuții simbolice, nu poate fi asumată unilateral, printr-o declarație la o conferință de presă bilaterală.
Doi ani de negocieri, niciun cluster deschis formal
Pentru a înțelege ce cere Maia Sandu în privința aderării la UE, este necesară o distincție tehnică pe care comunicarea oficială o omite de regulă.
Negocierile de aderare ale Republicii Moldova sunt deschise din 25 iunie 2024, simultan cu cele ale Ucrainei. Ceea ce nu s-a deschis formal sunt clusterele de negociere, adică cele șase grupuri tematice care structurează acquis-ul comunitar, de la valorile fundamentale și statul de drept, la energie, agricultură, transport și coeziune. Procesul de screening s-a finalizat pe 22 septembrie 2025, dar niciun cluster nu a fost deschis formal. Pe 17 martie 2026, au început întâlniri informale cu ambele țări pentru a avansa tehnic, ocolind veto-ul Ungariei. Fără deschiderea formală a clusterelor, negocierile există pe hârtie, dar nu produc progres cu valoare juridică.
Comisia Europeană a confirmat explicit că atât Moldova, cât și Ucraina au finalizat lucrările tehnice necesare deschiderii clusterelor în timp record și sunt pregătite pentru deschiderea lor oficială. Singurul obstacol rămas este acordul politic unanim al celor 27 de state membre în Consiliu.
Ungaria a ridicat veto-ul pe împrumut pentru Ucraina. Pe extindere, poziția acestei țări UE e alta
Schimbarea politică de la Budapesta este reală, dar efectele sale asupra dosarului de extindere sunt mai limitate decât sugerează entuziasmul diplomatic de după alegeri. Înțelegerea generală la Bruxelles este că viitorul premier Magyar va adopta o abordare „mai constructivă” și „nu va abuza de dreptul de veto așa cum a făcut Orbán.” Magyar a declarat însă explicit, înainte de alegeri, că nu susține aderarea accelerată a Ucrainei la UE:
„Ar fi imposibil ca o țară aflată în război să adere la Uniunea Europeană. Dacă Ucraina parcurge toate etapele necesare, Ungaria va organiza un referendum pe această temă.”
Dincolo de Budapesta, problema are o dimensiune structurală pe care nicio schimbare electorală nu o rezolvă. Niciuna dintre cele 27 de capitale membre nu intenționează să renunțe la dreptul de veto în etapele intermediare ale procesului de aderare. Mecanismul care permite unui singur stat să blocheze întregul proces rămâne intact. Ungaria lui Orbán era cel mai vizibil obstacol. Nu era singurul, și dispariția lui nu a modificat regulile jocului.
Cel mai pregătit candidat din regiune, care alege să … aștepte
Există o contradicție pe care strategia Republicii Moldova o evită sistematic. Țara noastră este, conform evaluărilor Comisiei Europene, cel mai avansat candidat tehnic din regiune. Comisarul pentru Extindere Marta Kos a desemnat R. Moldova explicit drept „cel mai bun performer în ceea ce privește livrarea reformelor”. În 2023, șapte capitole de negociere se aflau în stadiu incipient și doar două erau moderat pregătite. Până în 2025, niciun capitol nu mai era la stadiu incipient, iar o treime atinseseră un nivel moderat sau mai ridicat de pregătire, un progres pe care Comisia l-a calificat drept fără precedent.
Ucraina negociază în condiții incomparabil mai dificile: teritorii ocupate sau distruse, infrastructură economică grav afectată, reforme instituționale (anticorupție, independența justiției, statul de drept) care avansează sub presiunea unui război intrat în al cincilea an. În iulie 2025, parlamentul ucrainean a votat subminarea independenței agențiilor anticorupție, iar Comisia Europeană a avertizat că acest lucru va avea consecințe asupra procesului de aderare. Zelenskyy a corectat legislația în câteva ore, dar episodul ilustrează vulnerabilitatea structurală a unui dosar negociat în condiții de conflict activ.
Prin insistența pe formula „împreună cu Ucraina”, Chișinăul se leagă de un dosar incomparabil mai complex și mai expus la imprevizibil, renunțând la avantajul unui candidat care, tehnic, ar putea avansa independent.
Acasă, cursul pro-european nu are majoritate
Strategia Maiei Sandu are și o dimensiune internă pe care discursul oficial o tratează cu discreție. Referendumul constituțional din octombrie 2024 privind înscrierea integrării europene în Constituție a trecut cu o marjă de 50,35% față de 49,65%. 54,62% dintre alegătorii rezidenți permanent în Republica Moldova au votat împotrivă. Rezultatul a fost răsturnat de diaspora, care a votat în favoarea amendamentului în proporție de aproape 77%.
Maia Sandu conduce o țară în care direcția sa de politică externă nu are majoritate în rândul populației rezidente. O stagnare prelungită a procesului de aderare, generată de blocaje care nu au nicio legătură cu performanța Moldovei, devine un argument pe care forțele eurosceptice și cele pro-ruse îl vor exploata: că Europa promite și nu livrează, că Chișinăul plătește prețul unor calcule politice la care nu este parte. Acel 50,35% nu are nevoie de argumente sofisticate pentru a deveni majoritate contrară.
Securitatea și integrarea europeană nu sunt același
La Kyiv, Maia Sandu a construit un narativ în care securitatea Moldovei și aderarea la UE apar ca două fețe ale aceluiași proiect. Logica de securitate este solidă: Ucraina menține forțele armate ruse departe de granițele moldovenești, ceea ce permite Chișinăului să caute o soluționare pașnică a conflictului transnistrean, unde staționează aproximativ 1.500 de militari ruși fără mandat internațional, izolați de Rusia tocmai pentru că Ucraina ține frontul.
Dar a suprapune argumentul de securitate peste cel al calendarului de aderare europeană nu este o necesitate logică, deci, pare mai mult o opțiune politică. Sprijinul pentru Ucraina ține de interesul național al Moldovei, indiferent de ritmul negocierilor cu Bruxellesul. Mersul „la pachet” în procesul de aderare este o alegere separată, cu un profil de risc propriu. Atunci când cele două sunt prezentate ca unul și același lucru, orice critică la adresa strategiei de aderare poate fi reîncadrată drept lipsă de solidaritate față de Ucraina. Este un mecanism retoric eficient, dar nicidecum un argument strategic.
Vizita de la Kyiv a produs două angajamente publice cu implicații serioase: aderarea la Coaliția celor dispuși, în tensiune vădită cu neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, și legarea calendarului de integrare europeană de cel al Ucrainei, în condițiile în care Moldova este candidatul tehnic cel mai avansat din regiune și ar putea, în principiu, avansa independent.
Ambele poziții reflectă o logică politică recognoscibilă: alinierea strânsă cu Ucraina și cu structurile occidentale oferă Moldovei protecție și vizibilitate pe care nu le-ar putea obține singură. Costurile, adică cedarea controlului asupra propriului calendar de integrare, expunerea la blocaje generate de un dosar pe care nu îl controlează, tensiunile constituționale pe care le produce Coaliția celor dispuși, nu sunt și, probabil, nu vor fi menționate în comunicarea oficială a Chișinăului.
Solidaritatea are un preț. La Kyiv, Maia Sandu l-a acceptat fără să îl numească.
