Carnea de miel a devenit, de-a lungul timpului, unul dintre simbolurile centrale ale mesei de Paște, însă tradiția are mai degrabă o semnificație religioasă și istorică decât o obligație impusă de Biserică.
Obiceiul își are originea în Vechiul Testament, în contextul sărbătorii evreiești Pesah. Atunci, mielul sacrificat simboliza eliberarea din robia Egiptului, iar sângele acestuia era considerat semn de protecție pentru casele evreilor, relatează PRO TV.
În creștinism, simbolul este preluat și aprofundat: Iisus Hristos este numit „Mielul lui Dumnezeu”, jertfa supremă pentru iertarea păcatelor. Astfel, mielul ajunge să reprezinte puritatea, sacrificiul și speranța, fiind asociat direct cu semnificația Învierii.
Pe lângă simbolistica religioasă, consumul de miel are și o explicație practică. În comunitățile tradiționale, primăvara era perioada în care se nășteau mieii, iar consumul acestora devenea un gest firesc, integrat ulterior în obiceiurile pascale.
În spațiul românesc și balcanic, carnea de miel a rămas, alături de ouăle roșii și pască, unul dintre preparatele specifice acestei sărbători.
Potrivit preoților, consumul de miel nu este o cerință a Bisericii. Accentul sărbătorii nu cade pe preparatele de pe masă, ci pe semnificația spirituală a Învierii.
Mai mult, teologia creștină consideră că jertfa lui Hristos este unică și suficientă, ceea ce înseamnă că nu mai există obligația unor sacrificii rituale.
În ajunul Paștelui, gospodăriile intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de sărbătoare. Tradițional, în Sâmbăta Mare sunt gătite preparatele specifice, inclusiv carnea de miel.
