Șoferii cu automobile înmatriculate în străinătate pot achita acum taxa pentru utilizarea drumurilor naționale direct online, prin platforma EVO, eliminând nevoia deplasării la ghișee sau folosirea documentelor pe hârtie.
Administrația Națională a Drumurilor a anunțat integrarea serviciului de plată a vinietei pe platforma evo.gov.md, astfel încât plata să se poată realiza rapid, în doar câteva clicuri, de oriunde, inclusiv din străinătate.
Vinieta achitată online este verificată digital, simplificând semnificativ procesul pentru șoferi și evitând orice inconvenient legat de documentele fizice.
Autoritățile subliniază că noua facilitate vine ca parte a eforturilor de digitalizare și de reducere a birocrației pentru participanții la trafic.

