Urmărirea penală în dosarul „TUX” a fost finalizată, iar cauza a fost expediată în instanța de judecată. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, fără a fi precizat numărul persoanelor vizate.
Potrivit oamenilor legii, inculpații sunt acuzați de desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător și de spălare de bani. Aceștia ar fi avut roluri de organizare, coordonare și promovare a unei activități infracționale operate prin intermediul platformei online „TUX”.
Ancheta arată că, în perioada 2024–2025, platforma ar fi facilitat tranzacții cu active virtuale fără licențele necesare, fiind promovată pe rețele sociale și aplicații de mesagerie ca o oportunitate de câștig rapid și sigur.
De asemenea, poliția susține că prin intermediul platformei au fost efectuate tranzacții de proporții deosebit de mari. Investigațiile continuă și în privința altor persoane suspectate, iar materialele vor fi transmise ulterior în instanță.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei vizați riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani și amenzi de până la un milion de lei.
Amintim că, în toamna anului trecut, în spațiul public au apărut informații despre prăbușirea platformei „TUX”, după ce mai mulți cetățeni și-au investit economiile într-un sistem care s-a dovedit ulterior a avea caracteristicile unei scheme piramidale. Investigațiile au fost inițiate atunci de Inspectoratul Național de Investigații.

