Un nou cod galben de înghețuri a fost emis pentru miercuri în regiunile de Nord și Centru ale Republicii Moldova, unde temperaturile vor coborâ până la -3 grade Celsius în orele nocturne și ale dimineții.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, fenomenul va afecta în special zonele din jumătatea de Nord a țării, unde sunt prognozate minime cuprinse între -3 și -1 grad Celsius.
În noaptea de marți spre miercuri, dar și în cea de miercuri spre joi, valorile termice vor oscila între -1 și +5 grade.
Pe parcursul zilei de miercuri, temperaturile vor urca până la +10…+15 grade Celsius, iar joi vremea se va încălzi ușor, cu aproximativ două grade în plus.
Meteorologii mai anunță cer variabil și vânt din Nord-Vest, slab până la moderat. Pentru ziua de joi sunt posibile ploi izolate.

