O porțiune din zidul Cetatea Hotin, fortăreață medievală situată pe malul Nistru, s-a prăbușit parțial, cel mai probabil din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Incidentul s-a produs vineri, 17 aprilie, iar imaginile au fost publicate de presa din Ucraina, inclusiv de publicația Zorile Bucovinei, potrivit tvrinfo.ro.
Informația a fost confirmată de directoarea Rezervației Istorice și Arhitecturale de Stat „Cetatea Hotin”, Elizaveta Buynovska, care a declarat că prăbușirea ar fi fost provocată de înghețurile persistente și ploile abundente din ultima perioadă.
La rândul său, șeful Oficiului de Turism din Hotin, Andrii Dranciuk, a precizat că este vorba despre o porțiune a unui zid de mari dimensiuni care s-a surpat parțial.
„Cel mai important, nimeni nu a fost rănit. Accesul turiștilor în zonă a fost restricționat imediat, iar echipele de intervenție au acționat prompt”, a declarat acesta.
Cetatea Hotin este unul dintre cele mai importante monumente medievale din regiune, făcând parte din sistemul de fortificații ale Moldovei din vremea domniei lui Ștefan cel Mare.
Fortăreața a intrat în componența Moldovei încă din 1375, iar în perioada 1464–1504, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a revenit definitiv sub control moldovenesc, după câțiva ani de administrare poloneză.
Autoritățile urmează să evalueze pagubele și să decidă măsurile necesare pentru conservarea monumentului.

