Iranul anunță că a „închis din nou” Strâmtoarea Ormuz și că orice navă poate traversa doar cu aprobarea autorităților de la Teheran, în contextul tensiunilor cu Statele Unite privind blocada navală asupra porturilor iraniene, relatează Știrile PROTV.
Postul public iranian IRIB a transmis că strâmtoarea strategică este sub control strict iranian, iar trecerea navelor este permisă doar în condițiile stabilite de Teheran. Anunțul vine la scurt timp după o perioadă în care ruta ar fi fost redeschisă temporar.
Potrivit unui comunicat al Gardienilor Revoluției, decizia a fost luată ca reacție la refuzul Statelor Unite de a ridica blocada asupra porturilor iraniene.
„Strâmtoarea rămâne sub controlul nostru strict, iar orice traversare necesită aprobarea Iranului”, se arată în mesajul citat de presa de stat.
La rândul său, președintele american Donald Trump a declarat că blocada va continua până la încheierea unui acord de pace, susținând că Iranul ar fi acceptat deja condițiile propuse, inclusiv transferul rezervelor de uraniu îmbogățit către SUA. Afirmațiile au fost respinse de oficialii de la Teheran, care le califică drept neadevărate.
În pofida anunțului privind închiderea strâmtorii, agenția Reuters a relatat că, în această dimineață, un convoi de petroliere și nave care transportă gaze naturale lichefiate a tranzitat Ormuzul, marcând prima deplasare majoră de acest tip de la începutul conflictului.

