Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, este vizat de un nou dosar penal în Republica Moldova, fiind inculpat pentru divulgarea secretului de stat.
Potrivit Judecătoria Chișinău, cauza a fost înregistrată pe 14 aprilie, iar prima ședință este programată pentru 15 aprilie, la sediul Buiucani. În dosarul din Moldova Alexandru Balan este inculpat pentru divulgarea secretului de stat, transmite IPN.
În paralel, Alexandru Balan este cercetat în România pentru trădare. Acesta a fost reținut în septembrie 2025, la Timișoara, fiind acuzat că ar fi transmis informații clasificate privind România către ofițeri KGB din Belarus.
După audieri, Curtea de Apel București a dispus arestul preventiv, însă ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu, în martie 2026, după admiterea contestației depuse de inculpat.

