Un camion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil, blocând parțial circulația pe traseul R-34, în zona localității Giurgiulești, raionul Cahul.
Potrivit poliției, traficul rutier este restricționat, iar vehiculele sunt redirecționate pe o stradă adiacentă din localitate. Camioanele sunt staționate pe acostament și în parcări, până la intrarea în Giurgiulești, pentru a preveni aglomerarea.
La fața locului intervin echipaje de poliție, care monitorizează situația și dirijează circulația.
Șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile polițiștilor, să manifeste răbdare și să aleagă rute alternative.

