Magazinele din Republica Moldova ar putea fi obligate să afișeze vizibil țara de origine a produselor alimentare, potrivit unui proiect de lege votat în prima lectură de Parlament.
Inițiativa prevede că obligația va fi aplicată unităților comerciale cu o suprafață mai mare de 50 de metri pătrați, care vor trebui să indice clar proveniența produselor expuse la vânzare.
Autorii proiectului susțin că măsura va oferi consumatorilor mai multă transparență și posibilitatea de a face alegeri informate, dar și va sprijini producătorii locali.
Documentul include și sancțiuni pentru cei care nu vor respecta noile reguli. Astfel, amenzile pot ajunge până la 6.000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și până la 12.000 de lei pentru persoanele juridice.
Modificările legislative ar urma să intre în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Documentul va fi propus Parlamentului spre examinare în lectura a doua.

