Alexandru Donțu, primarul orașului Căușeni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi pretins și primit mită în valoare de 89.300 de lei.
Decizia a fost luată vineri, 20 martie, de magistrați, după ce edilul a fost adus în fața instanței și a refuzat să facă declarații. Donțu fusese reținut miercuri, 18 martie, de ofițerii CNA, fiind suspectat că ar fi solicitat și primit suma care reprezenta 50% din valoarea unui contract de lucrări atribuit unei companii private de administrația locală.


