Mai multe state europene au început să aplice măsuri pentru a limita scumpirea carburanților, în contextul creșterii accelerate a prețurilor provocate de criza energetică și conflictul din Orientul Mijlociu.
Italia a anunțat cea mai recentă intervenție, adoptând un decret-lege care prevede reducerea accizelor la carburanți cu 0,25 euro pe litru.
Măsura ar urma să ducă la ieftinirea benzinei și motorinei, fiind calificată de vicepremierul și ministrul Transporturilor, Matteo Salvini, drept un „ajutor substanțial, evident temporar”, fără un termen clar de aplicare.
Actul normativ mai include acordarea unui credit fiscal pentru transportatorii rutieri și introducerea unui mecanism antispeculă.
În paralel, alte state europene au ales soluții diferite pentru a reduce presiunea asupra consumatorilor. În Germania, autoritățile au decis să încurajeze utilizarea transportului public, oferind abonamente lunare la preț redus, în timp ce pregătesc reguli care ar limita frecvența majorărilor de preț la pompă.
În Austria, astfel de restricții sunt deja aplicate, creșterile fiind limitate la trei ori pe săptămână, iar reducerile permise în orice moment, potrivit Euronews.
În Ungaria, guvernul a impus un plafon de preț pentru carburanți destinat vehiculelor înmatriculate în țară, pentru a preveni alimentarea masivă din statele vecine.
În același timp, Slovacia a recurs la limitarea cantităților de carburant ce pot fi achiziționate, iar Franța acordă sprijin financiar persoanelor cu venituri mici care folosesc mașina pentru deplasarea la muncă
Deocamdată, autoritățile din Republica Moldova nu au anunțat măsuri similare.

