Franța și Marea Britanie au simulat un atac nuclear
într-un exercițiu militar desfășurat deasupra Mării Mediterane, la care au participat, pentru prima dată, avioane de luptă britanice în cadrul unei simulări nucleare franceze. Manevrele marchează aprofundarea cooperării militare dintre cele două puteri nucleare europene, pe fondul amenințărilor la adresa securității continentului.
Exercițiul, denumit „Rummy”, a avut loc marți seara și a implicat avioane franceze Rafale, capabile să transporte arme nucleare, escortate de aeronave britanice Typhoon, relatează Reuters.
Ministrul francez al Forțelor Armate, Catherine Vautrin, a declarat că participarea avioanelor britanice reprezintă o premieră și a subliniat că deținerea unor arsenale nucleare independente nu împiedică cele două țări să își coordoneze acțiunile.
La rândul său, ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat că exercițiul transmite un mesaj adversarilor și confirmă angajamentul Parisului și Londrei față de securitatea europeană.
În iulie 2025, cele două țări au convenit să își consolideze cooperarea nucleară, în contextul amenințărilor la adresa Europei și al incertitudinilor privind sprijinul Statelor Unite.
Franța deține aproximativ 290 de focoase nucleare, iar arsenalul britanic este estimat la 225. Prin comparație, Rusia și Statele Unite au fiecare peste 5.000 de focoase nucleare.

