Rusia, Ucraina și Statele Unite ar urma să se întâlnească în prima jumătate a lunii noiembrie, la Abu Dhabi, pentru noi negocieri privind încheierea războiului. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a precizat că data exactă a reuniunii nu a fost încă stabilită.
Potrivit oficialului rus, discuțiile se vor concentra asupra garanțiilor de securitate pentru Rusia și Ucraina, în eventualitatea încheierii unui acord de pace.
Reuniunea este planificată în format trilateral, cu participarea reprezentanților Moscovei, Washingtonului și Kievului. În ceea ce privește prezența unui negociator european, Peskov a declarat că aceasta va depinde de poziția comunității europene, potrivit TASS.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai precizat că organizarea întâlnirii a fost convenită pe 21 octombrie, la Sankt Petersburg, în cadrul discuțiilor dintre președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff.
Deocamdată, autoritățile ruse nu au comunicat ziua exactă a negocierilor și nici componența delegațiilor care ar urma să participe.

