Companiile din Republica Moldova au avut nevoie de mai multă valută în luna septembrie. Cererea netă a agenților economici a crescut cu 15,5% față de august, în timp ce oferta de valută din partea populației a avansat cu doar 2%, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.
Diferența dintre cerere și ofertă s-a accentuat pe piața valutară. Dacă în august valuta vândută de persoanele fizice acoperea integral necesarul agenților economici, în septembrie gradul de acoperire a coborât la 97,4%, de la 110,3% în luna precedentă.
În termeni absoluți, cererea netă de valută a companiilor a crescut cu aproape 55 de milioane de euro, în timp ce oferta netă din partea populației s-a majorat cu numai 7,9 milioane de euro.
Datele BNM arată și o ușoară depreciere a leului în raport cu moneda europeană. Cursul mediu a urcat de la 20 de lei și 5 bani pentru un euro, în august, la aproximativ 20 de lei și 10 bani în septembrie.
Euro a rămas principala monedă tranzacționată de persoanele fizice, reprezentând 66,2% din oferta netă de valută a populației.

