Uzina Metalurgică din Râbnița pierde dreptul de a importa și exporta, după ce autorizația de mediu expiră astăzi, 20 octombrie. Spre deosebire de ultimii doi ani, documentul nu va mai fi prelungit automat. Întreprinderea trebuie să obțină o nouă autorizație, în conformitate cu legislația privind emisiile industriale.
Directorul Agenției de Mediu, Nicu Belitei, a declarat pentru IPN că actualul cadru legal nu mai permite prelungirea autorizației de mediu a Uzinei Metalurgice din Râbnița. Pentru a-și desfășura activitatea în condițiile noilor reglementări, întreprinderea trebuie să obțină o autorizație integrată de mediu.
Totuși, expirarea documentului nu înseamnă oprirea imediată a producției. Uzina poate continua să funcționeze dacă dispune de stocuri de materie primă și își poate comercializa produsele pe piața locală.
Potrivit directorului Agenției de Mediu, procedura pentru obținerea noii autorizații a fost inițiată încă de anul trecut.
Întreprinderea a depus deja raportul de referință, care urmează să fie verificat de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. După această etapă, uzina va trebui să înainteze cererea pentru eliberarea autorizației integrate, document ce va fi examinat de Agenția de Mediu.
Nicu Belitei a explicat că prelungirile acordate în anii precedenți au fost posibile datorită unei perioade de tranziție prevăzute de Legea privind emisiile industriale. Aceasta le-a permis operatorilor economici să beneficieze de prelungirea automată a unor autorizații pentru cel mult 24 de luni, timp în care trebuiau să se conformeze noilor cerințe de mediu.
În cazul Uzinei Metalurgice din Râbnița, prima prelungire a fost acordată în 2024, iar în octombrie 2025, Agenția de Mediu a decis o nouă prelungire, valabilă până pe 20 octombrie 2026.

