Alegătorii care nu pot ajunge la secția de votare din motive de sănătate sau din alte motive întemeiate pot solicita să voteze la locul aflării, cu ajutorul urnei mobile. Cererile pot fi depuse începând cu două săptămâni înainte de scrutin și până la ora 14:00 a zilei precedente votării, informează Comisia Electorală Centrală.
Solicitarea trebuie completată personal de alegător și poate fi depusă în scris. La cerere se anexează copia actului de identitate și documentele care justifică imposibilitatea deplasării, inclusiv un certificat sau o adeverință medicală, după caz.
Persoanele care nu se pot deplasa pentru a depune cererea o pot transmite prin intermediul unui membru al familiei, al unui lucrător social sau al asistentului social comunitar. Cererile pot fi expediate și prin e-mail la adresa oficială a organului electoral, cu semnătură electronică.
Solicitările depuse chiar în ziua alegerilor pot fi aprobate până la ora 14:00, însă numai în baza unui certificat sau a unei adeverințe medicale.
Pentru organizarea votării la locul aflării, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri, care se deplasează la alegător cu urna mobilă și materialele necesare.
Pe 1 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale noi în șase localități, pentru funcțiile de primar și consilieri locali. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, va fi organizat și un referendum local.

