Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal frontiera de stat și au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în timp ce încercau să rețină un cetățean ucrainean care traversa înot râul Nistru. Incidentul s-a produs pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița. Procuratura a pornit o urmărire penală pentru trecerea ilegală a frontierei, iar cazul a generat acuzații din partea unor localnici, care susțin că grănicerii ar fi încercat să-l omoare pe bărbat.
Potrivit Poliției de Frontieră, în jurul orei 15:00, cei doi se aflau într-o ambarcațiune cu motor și au traversat frontiera din Ucraina în Republica Moldova.
O patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri. Ulterior, aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.
Procuratura a dispus pornirea urmăririi penale pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, infracțiune prevăzută la articolul 362 din Codul penal al Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră precizează că, în privința celor două persoane, au fost aplicate procedurile prevăzute de lege, cu respectarea competențelor instituțiilor responsabile.
Între timp, pe rețelele sociale au apărut imagini video de la incident, publicate de deputatul Vasile Costiuc. Înregistrările surprind momentul în care cei doi grăniceri ucraineni încearcă să oprească un bărbat care înoată spre malul drept al Nistrului, precum și un schimb tensionat de replici dintre aceștia și mai mulți localnici.
Potrivit Ziua.md, bărbatul ar fi reușit să ajungă la mal, unde a fost preluat de localnici. Aceștia îi acuză pe grănicerii ucraineni că ar fi încercat să-l omoare pe cetățeanul ucrainean. Deocamdată, acuzațiile respective nu au fost confirmate de autorități.

