O navă comercială care transporta substanțe chimice a luat foc în Marea Neagră, în apropierea portului Sulina, iar opt membri ai echipajului sunt dați dispăruți. Patru marinari au fost salvați, după ce autoritățile române au intervenit în urma unui apel de urgență transmis de pe vas.
Nava „Wine Trader”, care navighează sub pavilionul statului San Marino, a semnalat izbucnirea incendiului în dimineața zilei de joi, relatează G4Media. Autoritățile române au trimis în zonă o navă de căutare și salvare, iar echipa de intervenție a reușit să recupereze patru membri ai echipajului.
Operațiunile de căutare continuă, în sprijin fiind mobilizate două nave ale Gărzii de Coastă și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.
Deocamdată, nu se cunoaște destinația navei și nici natura exactă a încărcăturii. Instituțiile responsabile urmează să stabilească dacă incendiul are legătură cu dronele semnalate în această noapte în spațiul aerian al României.

