O pictură murală inspirată de hora moldovenească a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea italiană Abruzzo, cunoscută pentru proiectele sale de artă urbană. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava pe fațada Borgo Universo, un muzeu în aer liber.
Pictura înfățișează șase dansatori îmbrăcați în costume tradiționale, prinși în horă, pe un fundal cu raze și spirale luminoase. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, cercul format de dansatori sugerează unitatea, memoria colectivă și sentimentul de apartenență.
Compoziția include și elemente precum vița-de-vie și butoaiele, care fac trimitere la tradițiile vitivinicole ale Republicii Moldova și la ospitalitatea transmisă din generație în generație.
Proiectul urmărește promovarea culturii și tradițiilor moldovenești și face parte din inițiativa Borgo Universo, prin care localitatea Aielli s-a transformat într-un spațiu dedicat artei și dialogului intercultural.
În prezent, localitatea găzduiește peste 60 de lucrări artistice, inclusiv picturi murale, sculpturi și instalații semnate de artiști din Italia și din alte țări.

