România va primi 14,3 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru pagubele provocate de inundațiile din mai și iunie 2025, care au afectat mai multe regiuni ale țării. O parte dintre consecințele dezastrului s-au resimțit și la Salina Praid, unde inundarea minei a provocat un dezastru ecologic pe râul Târnava Mică și a lăsat zeci de mii de oameni din mai multe localități fără apă potabilă.
Precipitațiile abundente au provocat inundații în centrul, sudul și nord-estul României. Fondurile europene vor contribui la acoperirea unei părți din cheltuielile pentru intervențiile de urgență și pentru refacerea zonelor afectate.
Comisia Europeană a aprobat, de asemenea, alocarea a peste 120 de milioane de euro pentru Spania, în urma incendiilor de vegetație din vara anului 2025. În august, flăcările au cuprins mii de hectare, au provocat moartea a opt persoane și au impus evacuarea mai multor localități, transmite IPN.
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene a fost creat în 2002 pentru a sprijini țările afectate de dezastre naturale majore și de urgențe sanitare. De atunci, 25 de state membre ale UE și șase țări candidate la aderare au beneficiat de ajutoare în valoare totală de peste 11 miliarde de euro, pentru 150 de dezastre și situații de urgență sanitară.

