Două obiective importante din Rusia au fost vizate în atacuri cu drone în noaptea trecută. Unul dintre atacuri a lovit centrul de date Yandex din regiunea Reazan, considerat cel mai mare al companiei, iar un alt atac a vizat o rafinărie Gazprom din Republica Bașkortostan.
În regiunea Reazan, atacul a provocat un incendiu la centrul de date Yandex, amplasat pe teritoriul uzinei „Sasta”. Compania a suspendat temporar activitatea centrului și a anunțat probleme la unele dintre serviciile sale, în special Yandex Disk și Yandex Documente. Reprezentanții Yandex au precizat că vor informa ulterior despre restabilirea serviciilor, relatează publicația rusă The Moscow Times.
Uzina „Sasta” produce și livrează echipamente inclusiv pentru întreprinderi din industria de apărare.
Un alt atac cu drone a vizat o rafinărie Gazprom din Republica Bașkortostan, situată la peste 2.000 de kilometri de Kiev. Și aici a izbucnit un incendiu în urma atacului.
Rafinăria are o capacitate de procesare de până la 10 milioane de tone de hidrocarburi pe an și produce peste 150 de tipuri de produse, printre care benzină, motorină, păcură, bitum, polietilenă, stiren și amoniac.
Obiectivul a mai fost vizat în luna iulie, când procesarea țițeiului a fost oprită complet, iar un alt atac, în august, a provocat un incendiu.

