Riscul traversării Strâmtorii Ormuz este plătit tot mai scump. Căpitanii petrolierelor dispuși să navigheze prin zonă pot ajunge la venituri de 100.000 de dolari pe lună, la care se adaugă bonusuri de aproximativ 50.000 de dolari pentru fiecare traversare. În mod obișnuit, salariul lunar al unui comandant este de aproximativ 15.000 de dolari.
Creșterea spectaculoasă a remunerațiilor vine pe fondul riscurilor de securitate din regiune și al atacurilor asupra navelor comerciale. Doar în perioada 28 septembrie–5 octombrie au fost raportate cel puțin 12 incidente care au implicat petroliere și nave pentru transportul gazelor.
Plăți suplimentare primesc și ceilalți membri ai echipajelor. Marinarii care în mod normal câștigă aproximativ 1.500 de dolari lunar pot ajunge la venituri de patru până la șase ori mai mari. Într-unul dintre cazurile relatate, un armator a oferit echipajului echivalentul a încă șase luni de salariu pentru o călătorie dus-întors de aproximativ o lună, scrie Financial Times.
Miza este una uriașă pentru piața energetică mondială. Înainte de actuala criză, prin Strâmtoarea Ormuz trecea aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate transportate la nivel global.
Nu doar salariile au crescut. Tarifele pentru petrolierele VLCC au ajuns la aproximativ 1,3 milioane de dolari pe zi, iar asigurările împotriva riscurilor de război pot costa milioane de dolari pentru o singură călătorie.
În același timp, numărul navelor care traversează strâmtoarea rămâne mult sub nivelurile obișnuite, pe fondul pericolelor din regiune.
Pentru a limita timpul petrecut în zona de risc, unele petroliere transportă încărcătura până în apropiere de Fujairah, în Golful Oman, unde petrolul este transferat către alte nave. Metoda permite continuarea unei părți a exporturilor, însă necesită mai multe petroliere și implică cheltuieli logistice suplimentare.

