Președintele american Donald Trump a aprobat executarea prin pluton de execuție a lui Nidal Malik Hasan, fost maior și medic psihiatru în armata americană, autorul atacului din 2009 de la baza militară Fort Hood. Aceasta va fi prima execuție militară prin împușcare din Statele Unite de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Decizia a fost luată la recomandarea secretarului de război, Pete Hegseth, iar aprobarea președintelui a fost confirmată oficial de Pentagon. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, data și locul exact ale execuției urmează să fie stabilite de secretarul Armatei SUA, relatează BBC.
Nidal Malik Hasan, fost maior și medic psihiatru în Armata SUA, a fost condamnat la moarte în anul 2013 pentru 13 capete de acuzare de omor cu premeditare și 32 de tentative de omor. Un juriu format din 13 ofițeri a recomandat în unanimitate pedeapsa capitală.
Atacul a avut loc în 2009 într-o clădire medicală a bazei Fort Hood din Texas, unde militarii așteptau examinările medicale și vaccinările înainte de a fi detașați în Afganistan. În urma atacului, 13 militari și-au pierdut viața, iar alți 32 au fost răniți.
În timpul procesului, Hasan a recunoscut faptele și a susținut că a fost motivat de dorința de a-i proteja pe musulmani și pe talibanii din Afganistan.
Hasan este unul dintre cei patru deținuți aflați în prezent pe lista condamnaților la moarte ai Armatei SUA, sistemul militar de justiție având reglementări distincte față de cel al statelor americane.
Ultima execuție militară prin pluton de împușcare din SUA a avut loc în 1945, când un soldat a fost executat pentru dezertare. De asemenea, ultima execuție realizată de armata americană, indiferent de metodă, a avut loc în anul 1961, când un militar a fost spânzurat.

