Un bărbat de 64 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a derapat de pe carosabil și s-a izbit de un copac. Accidentul s-a produs noaptea trecută, pe traseul R-15, în apropierea localității Funduri Noi, raionul Glodeni.
Potrivit informațiilor preliminare stabilite de polițiști, bărbatul, originar din raionul Fălești, se afla la volanul unui automobil de model Fiat. Într-o curbă, acesta ar fi pierdut controlul asupra mașinii, care a derapat de pe partea carosabilă și s-a tamponat într-un copac.
În urma impactului, șoferul a decedat pe loc.
Poliția din Glodeni documentează cazul pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

