Creștinii ortodocși care urmează calendarul bisericesc de stil vechi prăznuiesc astăzi, 19 septembrie, Minunea Sfântului Arhanghel Mihail în Colose, sărbătoare cunoscută în popor drept „Ciuda lui Arhanghel”. Tot astăzi, 31 de localități din Republica Moldova își sărbătoresc hramul.
Potrivit tradiției bisericești, sărbătoarea amintește de minunea petrecută în apropierea cetății Colose, în Frigia, unde ar fi apărut un izvor cu apă considerată tămăduitoare. Relatarea îl are în centru pe Sfântul Arhanghel Mihail, căruia îi este atribuită salvarea unei biserici de apele unui râu.
Denumirea populară „Ciuda lui Arhanghel” provine din slavonă, termenul „ciuda” având sensul de „minune”.
În localitățile care își sărbătoresc hramul, Poliția anunță că va fi prezentă pentru asigurarea ordinii publice și desfășurarea în siguranță a manifestațiilor.
Oamenii legii le recomandă șoferilor să nu urce la volan după consumul de alcool, să respecte regulile de circulație și să manifeste prudență. Participanții la evenimente sunt îndemnați să respecte liniștea publică și să nu aibă asupra lor arme sau alte obiecte periculoase.
Poliția le recomandă cetățenilor să-și supravegheze bunurile personale și să acorde o atenție sporită copiilor în locurile aglomerate. În cazul unor situații care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau ordinea publică, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.

