Cinci persoane au fost traumatizate după ce un microbuz cu 20 de pasageri a derapat de pe traseul R-15, în apropierea satului Stîrcea, raionul Glodeni. Numărul pasagerilor aflați în vehicul depășea capacitatea de transport prevăzută pentru acesta.
Potrivit Poliției, patru dintre persoanele traumatizate au fost transportate la o instituție medicală pentru îngrijiri, iar o altă persoană a primit asistență medicală la fața locului.
Microbuzul era condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul Dräger, iar rezultatul a fost negativ la consumul de alcool.
Polițiștii se află la fața locului și documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția le recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu transporte mai mulți pasageri decât numărul de locuri prevăzut pentru vehicul.

