Astăzi, sudul va fi cel mai răsfățat de vreme, cu maxime de până la +29°C, în timp ce nopțile devin tot mai răcoroase, mai ales în nord.
În centrul țării, inclusiv în municipiul Chișinău, cerul va fi variabil, iar vremea se va menține plăcută. Temperaturile maxime vor ajunge până la +28°C, în timp ce noaptea vor coborî până la aproximativ +11°C.
În nord, cerul va fi variabil, iar temperaturile vor fi ușor mai scăzute. Maximele nu vor depăși +26°C, iar pe timpul nopții termometrele vor indica aproximativ +9°C.
În sud, vremea va fi ceva mai caldă, cu maxime de până la +29°C. Cerul se va menține variabil, iar temperaturile nocturne vor coborî până la aproximativ +13°C.
Vântul va sufla dinspre sud, cu viteze de până la 3 km/h.

