Maia Sandu a fost decorată din nou de statul ucrainean, de această dată în timpul vizitei sale la Kiev, cu ocazia celor 35 de ani de independență ai Ucrainei. Șefa statului a spus că distincția aparține, de fapt, oamenilor din Republica Moldova care au fost alături de ucraineni de la începutul războiului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a înmânat Maiei Sandu Ordinul Cneaghinei Olga, gradul I, una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei.
Decorația i-a fost acordată pentru merite personale deosebite în consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și pentru sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a statului vecin.
Este a doua distincție ucraineană oferită Maiei Sandu de Volodimir Zelenski. În 2021, președinta Republicii Moldova a primit Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept, clasa I.
Maia Sandu a declarat că primește noua distincție în numele cetățenilor Republicii Moldova.
„În primele zile ale războiului, familiile din țara noastră au deschis ușile și inimile pentru femeile și copiii care fugeau din calea bombelor. Acesta este meritul lor”, a transmis șefa statului.
Tot luni, Maia Sandu a participat la Kiev la reuniunea liderilor Coaliției de Voință, care reunește peste 30 de state și urmărește sprijinirea Ucrainei în obținerea unei păci juste și durabile și a unor garanții de securitate.

