Ploile și rafalele puternice de vânt din după-amiaza zilei de 6 august au provocat pagube în mai multe raioane din nordul și centrul țării. Salvatorii au intervenit în zece cazuri pentru înlăturarea arborilor doborâți de vânt, iar în mai multe localități au fost raportate acoperișuri avariate și drumuri blocate.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cele mai multe intervenții au avut loc în raioanele Glodeni, Rîșcani, Ocnița, Briceni și Telenești.
În raionul Glodeni, echipele de salvatori au intervenit în patru cazuri pentru înlăturarea arborilor căzuți peste acoperișul unei farmacii, al unui bloc locativ cu cinci etaje, al unei case de locuit și al unei construcții auxiliare.
În satul Horodiște, raionul Rîșcani, un copac a căzut peste un automobil. Salvatorii au intervenit pentru înlăturarea acestuia, iar persoanele aflate în mașină nu au fost rănite. Totodată, echipele IGSU au deblocat mai multe porțiuni de drum după ce arborii doborâți de vânt au blocat carosabilul.
Fenomenele meteo au provocat și pagube materiale. În raionul Glodeni, vântul puternic a deteriorat acoperișurile unor clădiri. Potrivit IGSU, au fost afectate aproximativ 200 de foi de ardezie și circa 300 de metri pătrați de țiglă metalică.
Acoperișurile mai multor locuințe au fost avariate și în satul Văratic, raionul Rîșcani. De asemenea, în satul Duruitoarea Nouă, rafalele de vânt au smuls acoperișul din țiglă metalică al unei construcții auxiliare dintr-o gospodărie, pe o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați.
Valoarea pagubelor urmează să fie stabilită de autoritățile competente.
În contextul avertizărilor meteorologice, IGSU îndeamnă cetățenii să evite staționarea în apropierea arborilor, a stâlpilor de electricitate și a panourilor publicitare în timpul rafalelor puternice de vânt. Totodată, șoferii sunt sfătuiți să nu parcheze autovehiculele sub copaci, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.

