Tinerii care vor să urmeze studii universitare vor avea mai multe opțiuni începând cu următorii ani. Guvernul a aprobat introducerea a șase programe noi de licență, adaptate domeniilor aflate în dezvoltare și cerințelor actuale ale pieței muncii.
Noile specializări sunt Design de mobilier, Sisteme informaționale geografice, Geografia turismului, Bioinformatică, Asistență de farmacie și Călătorii și turism sportiv.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, actualizarea ofertei educaționale are loc în contextul apariției unor noi domenii de activitate și al necesității de a pregăti specialiști care să răspundă cerințelor actuale ale pieței muncii.
„Prin introducerea acestor specializări, oferim tinerilor posibilitatea de a se pregăti pentru domenii cu potențial de dezvoltare și răspundem solicitărilor venite din partea angajatorilor”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Potrivit acestuia, obiectivul este ca absolvenții să dobândească competențe relevante și să beneficieze de perspective mai bune de angajare.
Prin aceeași hotărâre de Guvern, programul de studii „Alimentări cu apă, canalizări” va fi redenumit „Ingineria apelor”, pentru a reflecta mai bine aria extinsă a domeniului, care include gestionarea resurselor de apă, prevenirea inundațiilor și monitorizarea calității apei.

