Puține lucruri compromit mai repede o politică publică decât propriile reguli de aplicare. În aprilie 2025, Guvernul a introdus taxa pentru avizele de racordare nevalorificate, cu scopul declarat de a descuraja blocarea artificială a capacităților din rețeaua electrică.
Logica măsurii era simplă. Cine obține un aviz de racordare, rezervă capacitate în rețea și nu dezvoltă proiectul – urma să plătească pentru această rezervare. Măsura viza situațiile în care dezvoltatori păstrau ani la rând zeci de megawați blocați prin avize, în timp ce alți investitori nu mai găseau capacitate disponibilă.
Formula de calcul era clară, stabilită prin Legea nr. 164/2025: 50% din 1.000 de lei pentru fiecare kilowatt din avizele neprelungite și 70% pentru cele prelungite.
ANRE a aplicat rapid noul mecanism. În septembrie 2025 a emis prima serie de decizii de impunere, în valoare de peste 103 milioane de lei. În februarie 2026 a urmat o nouă rundă, de aproximativ 131 de milioane de lei. Pe hârtie, statul ajunsese să pretindă aproape un sfert de miliard de lei.
În practică, însă, toate deciziile au fost contestate în instanță, iar până în prezent bugetul nu a încasat niciun leu din această taxă.
De la taxă la … excepție
În decembrie 2025, la propunerea Ministerului Energiei, Parlamentul a introdus în Legea energiei electrice articolul 72 alin. (10), care prevedea un regim distinct pentru participanții la licitațiile organizate de stat pentru proiectele de energie regenerabilă.
Ulterior, presa economică a remarcat o situație neobișnuită: unele companii participau la licitații cu proiecte de dimensiuni reduse, deși dețineau avize de racordare pentru capacități mult mai mari.
Ministerul Energiei a confirmat această situație chiar în nota de fundamentare a modificărilor legislative ulterioare. Potrivit ministerului, existau investitori care rezervaseră prin avize capacități semnificative, dar participau la licitații doar cu o parte din acestea.
Ca urmare, articolul 72 a fost abrogat și înlocuit cu articolul 21¹, care prevede că taxa de nevalorificare nu se aplică pentru capacitatea cu care investitorul participă la licitație.
Modificarea a rezolvat o problemă, dar a creat alta.
O întrebare la care legea nu răspunde
Nici legea, nici Ghidul de desfășurare a licitației nu precizează ce se întâmplă dacă un aviz de racordare este valabil la data depunerii ofertei, dar expiră înainte ca dosarul să fie examinat de comisia de licitație.
Răspunsul apare chiar într-un proces-verbal al Comisiei de licitație din 2026:
„Documentația de licitație nu conține o prevedere expresă care reglementează circumstanțele în care investitorul depune oferta tehnică, care include un aviz de racordare valabil la momentul depunerii ofertei, dar expirat la momentul examinării ofertei tehnice.”
Comisia a concluzionat că lipsa unui nou aviz nu reprezintă o abatere materială și că situația „necesită clarificări suplimentare”.
Cu alte cuvinte, chiar autoritatea care evalua ofertele a constatat existența unui vid de reglementare.
Trei companii, trei situații diferite
Procesul-verbal din 2026 prezintă trei exemple relevante.
Repower North SRL a participat la licitație cu un proiect de 4,2 MW, deși avizul de racordare expirat acoperea 72,6 MW. Compania a susținut că avizul era valabil la data depunerii ofertei și nu și-a asumat obținerea unuia nou.
QAIR DOVA SRL (fosta Electra Norte Molwind) a licitat pentru 47 MW, în timp ce avizul său de 60 MW, deja prelungit o dată, expirase între timp. Compania a explicat că proiectul fusese construit pe premisa menținerii valabilității avizului și că expirarea acestuia afectează inclusiv finanțarea investiției.
Consorțiul Navitas Energy SRL – Elteprod Invest SRL a participat cu aceeași capacitate prevăzută în aviz, 4,8 MW, și a declarat expres că va solicita un nou aviz de racordare.
Trei sume posibile pentru aceleași trei avize
Aplicând strict formula prevăzută de lege, taxa aferentă celor trei avize expirate ar însuma 81,66 milioane de lei:
Repower North – 36,3 milioane de lei; QAIR DOVA – 42 milioane de lei; Navitas Energy – Elteprod Invest – 3,36 milioane de lei.
Problema este că articolul 21¹ poate fi interpretat în cel puțin două moduri diferite, iar între aplicarea lui strictă și absența oricărei aplicări, statul câștigă sau pierde exact această sumă.
Prima variantă este aplicarea strictă a legii, fără nicio scutire, situația în care articolul 21¹ nu acoperă niciunul din cele trei avize, fie pentru că expiraseră deja înainte ca licitația să le poată proteja, fie din orice alt motiv de neaplicabilitate. Taxa rămâne datorată integral: 81,66 milioane de lei.
A doua variantă este scutirea parțială: articolul 21¹ se aplică exclusiv capacității cu care investitorul participă efectiv la licitație, iar taxa rămâne datorată pentru diferența dintre capacitatea rezervată prin aviz și cea licitată. În cazul celor trei proiecte, statul ar încasa aproximativ 43,3 milioane de lei.
A treia variantă este scutirea totală: simpla participare la licitație exonerează integral investitorul de taxa aferentă avizului, indiferent de diferența dintre capacitatea rezervată și cea licitată. Suma datorată devine, în acest caz, zero.
Trei interpretări ale aceluiași articol, trei sume posibile pentru buget, de la 81,66 milioane de lei până la … zero lei. Iar diferența dintre cel mai favorabil și cel mai puțin favorabil scenariu este exact 81,66 milioane de lei.
Consecința practică a excepției
Dincolo de calculele financiare, efectul practic al actualei reglementări este evident. În cazul celor trei companii, aplicarea excepției prevăzute la articolul 21¹ este legată de participarea la licitațiile organizate de stat. În lipsa acestei excepții, avizele de racordare expirate ar fi rămas supuse regimului general de taxare prevăzut de lege.
Ministerul Energiei a inițiat taxa pentru a descuraja blocarea capacităților din rețea. Ulterior, aceeași instituție a promovat modificările legislative care au introdus excepția aplicabilă participanților la licitații. În același timp, Comisia de licitație a constatat oficial că legislația nu oferă un răspuns clar pentru situațiile în care avizele expiră în timpul procedurii.
În acest context, întrebarea adresată Ministerului Energiei este una strict juridică și, mai ales, bugetară: din cele 81,66 milioane de lei aferente celor trei avize expirate, ce sumă va fi încasată efectiv de stat și în temeiul cărei interpretări a articolului 21¹ va fi luată această decizie? În condițiile în care nici legea, nici ghidul licitației și nici Comisia de licitație nu au oferit până acum un răspuns explicit.
