Familia din Strășeni care și-a pierdut viața în tragicul accident rutier din Grecia va fi repatriată în această seară. Rudele au anunțat și detaliile ceremoniei funerare, la care sunt așteptați toți cei care vor să le aducă un ultim omagiu.
Trupurile neînsuflețite ale lui Constantin, Lucia și ale fiicei lor, Eva, vor ajunge în Republica Moldova marți, în jurul orei 20:00. Anunțul a fost făcut de o verișoară a lui Constantin.
Potrivit acesteia, oamenii care doresc să le aducă un ultim omagiu sunt așteptați în această seară cu o lumânare aprinsă, la sosirea cortegiului funerar.
Slujba de înmormântare va avea loc joi, 23 iulie, la ora 10:00, la Biserica Ortodoxă „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din municipiul Strășeni.
În mesajul publicat pe rețelele de socializare, rudele au mulțumit tuturor celor care au contribuit la repatrierea familiei și au fost alături de ei prin donații, rugăciuni și mesaje de încurajare.
Tragedia s-a produs pe 15 iulie, în regiunea Halkidiki din Grecia, unde un autoturism înmatriculat în Republica Moldova s-a ciocnit frontal cu o autocisternă. În urma impactului, Lucia și fiica sa de doar șase luni, Eva, au murit pe loc, iar Constantin s-a stins ulterior la spital din cauza rănilor suferite.
Singura supraviețuitoare a accidentului este Patricia, fetița de șapte ani a familiei, care rămâne internată într-un spital din Grecia. Copila va fi preluată în tutelă de mătușa sa.

