Republica Moldova ar putea pregăti marinari în instituții de învățământ autorizate și le-ar putea elibera livrete de marinar, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.
Potrivit lui Vladimir Bolea, noile reglementări vor permite organizarea programelor de pregătire pentru marinari în Republica Moldova, iar absolvenții instituțiilor autorizate vor putea obține livrete de marinar emise de autoritățile moldovene.
Ministrul susține că există deja un interes ridicat pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, care caută oportunități de calificare profesională.
În prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova. Totuși, autoritățile lucrează la armonizarea legislației naționale cu normele Uniunii Europene și la crearea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui domeniu.
Potrivit vicepremierului, dezvoltarea sectorului ar putea aduce venituri atât din înregistrarea navelor sub pavilion moldovenesc, cât și din activitatea instituțiilor care vor pregăti viitorii marinari.

