Furt ca în filme în stânga Nistrului. Un bancomat din Bender a fost aruncat în aer în toiul nopții, iar banii din interior au dispărut. Așa-numitele autorități din regiune caută patru suspecți, în timp ce au înăsprit controalele la punctele de trecere și au instituit filtre în oraș.
Potrivit informațiilor făcute publice de administrația de facto din regiunea transnistreană, incidentul s-a produs în această noapte, în apropierea unui centru comercial. Conform datelor preliminare, în zonă au fost observați patru bărbați îmbrăcați în haine de culoare închisă.
Așa-numitele autorități din regiune susțin că bancomatul ar fi fost detonat cu ajutorul unui amestec de combustibil. După explozie, banii din interior au fost sustrași, iar suspecții au fugit într-o direcție necunoscută.
Pe acest caz a fost deschisă o anchetă, iar forțele de ordine din stânga Nistrului desfășoară acțiuni pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea circumstanțelor în care a fost comis furtul.
În urma incidentului, la punctele de trecere a liniei administrative cu regiunea transnistreană au fost instituite controale minuțioase.
Imagini distribuite pe rețelele sociale surprind persoane înarmate cu arme automate în zona punctelor de control. Totodată, în Bender, poliția a instituit filtre rutiere.

