După mai multe luni în care Capitala a funcționat cu un buget provizoriu, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat bugetul pentru anul 2026 în prima lectură. Documentul a fost votat de 27 de consilieri, în timp ce fracțiunea PAS s-a abținut, invocând lipsa de transparență a proiectului.
Potrivit proiectului aprobat, veniturile bugetului municipal sunt estimate la 9,6 miliarde de lei, dintre care aproape 4,9 miliarde reprezintă transferuri de la bugetul de stat.
Cheltuielile planificate se ridică la 10,8 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit bugetar estimat la 1,2 miliarde de lei. Documentul urmează să fie examinat și votat și în lectura a doua.
Consilierii PAS au ales să se abțină de la vot, motivând că proiectul nu a fost prezentat cu suficiente detalii și că propunerile formulate anterior de fracțiune nu au fost reflectate.
Până în prezent, Primăria Chișinău a funcționat în baza unui buget provizoriu, pe fondul neînțelegerilor dintre fracțiunile din Consiliul Municipal privind aprobarea documentului.
Situații similare au avut loc și în anii precedenți. În 2024, bugetul Capitalei a fost aprobat abia în luna iulie, după mai multe tentative eșuate, iar în 2025 municipalitatea a funcționat, de asemenea, în baza unui buget provizoriu.

