Republica Moldova și-a trecut în palmares o nouă medalie la Campionatul European de lupte. Sportiva Mădălina Prisăcari a cucerit bronzul la categoria de până la 59 de kilograme, după o evoluție solidă la competiția găzduită de Skopje, în Macedonia de Nord.
În optimile de finală, luptătoarea moldoveană în vârstă de 19 ani a învins-o pe spaniola Rosa Molina Rodriguez, cu scorul de 7-6.
În sferturile de finală, Mădălina Prisăcari a trecut de Eda Balazs, din Ungaria, cu 4-3, calificându-se în semifinalele competiției.
Drumul spre finală s-a oprit însă în fața reprezentantei Azerbaidjanului, Hiunai Hurbanova, care s-a impus cu scorul de 5-0.
În meciul pentru medalia de bronz, sportiva din Republica Moldova a revenit în forță și a învins-o pe finlandeza Oona Olivia Pekkarinen cu scorul de 5-3, urcând astfel pe podiumul continental.
Titlul european la categoria de până la 59 de kilograme a fost câștigat de suedeza Karin Amelia Samuelsson, care a învins-o în finală pe Hiunai Hurbanova cu scorul de 10-2.

