După două decenii fără alegeri parlamentare, palestinienii sunt chemați din nou la urne. Președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a stabilit scrutinul pentru 28 noiembrie, în cadrul reformelor cerute de comunitatea internațională, care sprijină financiar administrația palestiniană.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 noiembrie și vor fi primele organizate în teritoriile palestiniene în ultimii 20 de ani.
Totodată, Mahmud Abbas, în vârstă de 90 de ani, a anunțat că alegerile prezidențiale sunt programate pentru începutul anului 2027. Liderul palestinian nu a precizat dacă intenționează să candideze pentru un nou mandat, transmite IPN.
Abbas a fost ales președinte în 2005, iar mandatul său a expirat în 2009. Acesta a fost însă prelungit de Consiliul Central al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, în lipsa organizării unui nou scrutin.
O tentativă de organizare a alegerilor în 2021 a fost abandonată, după ce autoritățile palestiniene au invocat lipsa garanțiilor privind desfășurarea votului în Ierusalimul de Est.
Teritoriile palestiniene includ Fâșia Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est. După obținerea statutului de observator permanent la ONU, în 2012, conducerea de la Ramallah a început să utilizeze denumirea de „Palestina”. Cu toate acestea, statul este recunoscut oficial de 157 dintre cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite.
Republica Moldova nu recunoaște independența Palestinei, însă menține relații diplomatice cu Autoritatea Palestiniană din anul 1994.

