După creșterile succesive de costuri la energie, medicamente și ajustările privind impozitarea veniturilor, proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 mută atenția asupra celui mai stabil activ al majorității cetățenilor: locuința.
Documentul nu introduce o cotă nouă de impozitare pe bunurile imobiliare. Modificarea este mai puțin vizibilă, dar mai importantă în efecte: se schimbă mecanismul de stabilire a impozitului și se extinde rolul autorităților locale în definirea lui.
Impozitul pe casă nu mai este unic la nivel național
Modificările aduse art. 280 din Codul fiscal stabilesc că impozitul pe bunurile imobiliare va fi determinat anual de autoritățile reprezentative și deliberative ale administrației publice locale, în limitele unei cote cuprinse între 0,1% și 1% din baza impozabilă.
Până acum, contribuabilul avea o referință relativ stabilă la nivel național. După modificare, aceeași categorie de bunuri poate fi taxată diferit de la o localitate la alta, în funcție de decizia consiliului local.
În practică, două proprietăți identice pot genera obligații fiscale diferite doar pentru că se află în localități diferite. Intervalul de impozitare este același, însă aplicarea lui devine variabilă și anuală.
O logică similară este introdusă și pentru impozitul funciar.
Rol extins pentru primar în stabilirea contribuabilului
O altă modificare importantă apare la art. 281 alin. (4), unde se introduce competența primarului de a stabili exercitarea dreptului de posesie și folosință asupra bunurilor imobiliare.
Textul prevede că această constatare se realizează prin dispoziția primarului sau în modul stabilit de acesta.
În multe localități, în special în mediul rural, situațiile de proprietate sunt incomplete sau neactualizate în registrele cadastrale. În aceste cazuri, identificarea persoanei obligate la plată nu mai trece printr-o procedură judiciară sau printr-un mecanism administrativ standardizat, ci printr-o decizie a autorității locale.
Această modificare mută o parte din responsabilitatea de clarificare juridică în zona administrației locale, cu un grad ridicat de apreciere discreționară.
Impozitul pe locuințele de lux: schimbare de calcul, nu de principiu
Modificările privind impozitul pe bunurile imobiliare de mare valoare vizează proprietățile rezidențiale evaluate la peste 10 milioane de lei.
Regula existentă este ajustată: în loc de aplicarea cotei asupra întregii valori a imobilului, impozitul de 1% se aplică doar asupra sumei care depășește pragul de 10 milioane de lei.
Astfel, pentru o locuință evaluată la 12 milioane de lei, impozitul se calculează exclusiv pe diferența de 2 milioane.
Schimbarea nu modifică pragul de intrare în categoria „de lux”, dar reduce semnificativ baza de calcul pentru această categorie de proprietăți.
O structură fiscală mai fragmentată
Din punct de vedere tehnic, reforma creează două niveluri distincte de impozitare:
un nivel local, în care cota variază între 0,1% și 1%, stabilită anual de consiliile locale;
un nivel central, aplicat proprietăților de mare valoare, dar cu o formulă de calcul mai redusă ca intensitate fiscală decât în varianta anterioară.
Pentru contribuabili, rezultatul este o diferențiere mai mare între localități și o predictibilitate mai scăzută a obligației fiscale pe termen mediu.
Transferul de decizie
Ministerul Finanțelor justifică modificările prin necesitatea consolidării autonomiei locale și a unei mai bune adaptări a politicii fiscale la realitățile economice din teritoriu.
În esență, decizia privind nivelul efectiv al impozitului este transferată de la nivelul legislativ central către consiliile locale. Acestea devin responsabile nu doar de colectare, ci și de stabilirea directă a poverii fiscale în intervalul permis de lege.
Această schimbare nu elimină intervenția statului, dar o distribuie diferit, pe o hartă administrativă mult mai fragmentată.
Modernizare sau descentralizare a poverii?
Ministerul invocă autonomia locală și simplificarea procedurilor. În practică însă, decizia privind impozitul se deplasează de la Parlament — unde există dezbatere publică, control politic și presiune mediatică — către consiliile locale și primării.
Acolo, regulile se aplică într-un alt registru: fiecare localitate își stabilește nivelul de impozitare, în funcție de propriile echilibre politice, de relațiile economice locale și de capacitatea administrativă de evaluare a patrimoniului imobiliar.
Pentru contribuabil, schimbarea este una de poziționare. Nu mai are de-a face cu o regulă națională unică, ci cu decizii locale, mai greu de anticipat și mai puțin transparente în efectele lor cumulate. Influența cetățeanului asupra acestor decizii este, de regulă, mai mică decât în raport cu deciziile luate la nivel central, în timp ce marile interese locale rămân mult mai aproape de procesul decizional.
Va urma.
