Rusia permite, în premieră, marilor bănci și companii financiare să își organizeze propriile sisteme de apărare anti-dronă și chiar să își înarmeze personalul pentru protejarea infrastructurii, după valul de atacuri ucrainene asupra unor obiective de pe teritoriul rus.
Potrivit unei legi adoptate de parlamentul rus, instituții precum Sberbank vor putea utiliza sisteme de protecție împotriva dronelor fără implicarea directă a armatei sau a forțelor speciale. Cheltuielile pentru aceste măsuri vor fi suportate de companii, relatează Mediafax, cu referire la The Guardian.
Anatoli Aksakov, șeful comisiei financiare din Duma de Stat, a declarat că firmele vor trebui să își organizeze singure apărarea în fața atacurilor ucrainene. Totodată, liderul principalului lobby de afaceri din Rusia, Alexander Șohin, a afirmat că marile companii sunt pregătite să cumpere inclusiv sisteme electronice de război și arme anti-dronă.
Decizia vine pe fondul intensificării atacurilor lansate de Ucraina asupra unor obiective din interiorul Rusiei, inclusiv rafinării, aeroporturi, depozite de combustibil și fabrici implicate în industria militară.
În paralel, aproape 50 de state au condamnat la Organizația Națiunilor Unite amenințările Rusiei privind posibile atacuri asupra unor „centre de decizie” din Kiev. Moscova a recomandat diplomaților și cetățenilor străini să părăsească orașul, în timp ce Uniunea Europeană a anunțat că nu își va retrage personalul diplomatic din capitala ucraineană.

