Tarifele pentru transportul public urban în regiunea transnistreană au fost majorate. O călătorie costă 5 ruble și 47 de copeici, cu 47 de copeici mai mult, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 9,4%, potrivit unei decizii adoptate de administrația de la Tiraspol.
Autoritățile de facto explică ajustarea prin creșterea prețurilor la carburanți, care au o pondere importantă în costurile operatorilor de transport. Deocamdată, precizează acestea, a fost modificată doar componenta legată de combustibil, urmând ca o revizuire mai amplă a tarifelor să fie analizată ulterior, în funcție de mai mulți factori, inclusiv fluxul de pasageri și structura rutelor.
Anterior, și transportul suburban și interurban din regiune a fost scumpit. Tariful pe pasager-kilometru a crescut de la 0,75 ruble (circa 0,80 lei) la 0,88 ruble (aproximativ 0,94 lei), ceea ce reprezintă o majorare de circa 17%, pe fondul creșterii costurilor, inclusiv a carburanților.
Cu o săptămână înainte de noua decizie, operatorii locali de transport propuseseră, de asemenea, majorarea tarifului pentru transportul urban la 6-8 ruble (6,4-8,6 lei), invocând aceleași motive.

