În zilele de odihnă, polițiștii au documentat peste 2.590 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere, cele mai multe vizând viteza excesivă și abaterile de la regulile de prioritate.
Astfel, 48 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați în stare de ebrietate alcoolică sau sub influența substanțelor stupefiante. Totodată, 1009 conducători auto au depășit limita de viteză.
Alți 543 de șoferi nu au respectat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, iar 146 au circulat fără revizie tehnică valabilă sau fără poliță RCA. De asemenea, 495 au oprit în locuri interzise.
Pentru neacordarea priorității pietonilor au fost sancționați 63 de șoferi, iar 262 au fost amendați pentru necuplarea centurii de siguranță și utilizarea telefonului la volan. Alte 35 de persoane au fost sancționate pentru încălcări privind dreptul de a conduce.
În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 2.125 de cazuri de urgență.

